Vremea de la urmă, dinaintea revenirii Domnului (pentru a pune capăt epocii Bisericii, luând-o acasă, în slava Sa) este caracterizată de o apostazie aproape generalizată în rândul celor care continuă totuşi să poarte numele de creştini. Unul dintre elementele acestei lepădări de credinţă, pe care îl putem astăzi vedea cu uşurinţă, este depărtarea de Cuvântul scris în majoritatea aspectelor doctrinare, dar mai ales în ce priveşte învăţătura despre Biserica Domnului.
Astfel, o mare parte a creştinătăţii a ajuns să creadă că o clădire ce are o cruce la intrare, câteva bănci aliniate şi un amvon în faţă se numeşte “biserică”. De aceea, întrebarea cu care ne întâlnim cel mai des atunci când dăm mărturie despre Domnul este: “Dar tu la ce biserică mergi?” Răspunsul nostru va fi întotdeauna acelaşi: “Noi suntem biserica!”
Mulţi lideri creştini recunosc totuşi faptul că Biserica nu este alcătuită din cărămidă şi ciment, ci din pietre vii, dar nu ezită să-şi primeasă invitaţii în fiecare duminică cu un călduros: “Bine aţi venit în casa Domnului!” Pentru ei, a fi biserică înseamnă a avea o aprobare scrisă de la conducerea unui cult (uniune), sau de la stat. Unde se găseşte acest lucru în Scriptură? Nicăieri! La fel stau lucrurile şi cu comitetul, statutul, adunarea generală şi alte emanaţii ale unor minţi “inteligente”, dar total depărtate de Cuvânt. Ei ignoră în mod deliberat Scriptura, în favoarea conducerii centrale, iar apoi doresc ca Domnul să aducă trezire ca să le umple băncile golite ale clădirilor semeţe.
Domnul nu va turna “vinul nou” (Duhul Sfânt) în burdufuri vechi, fiindcă acestea nu l-ar putea suporta! Când însă un grup de oameni predaţi în întregime Lui vor începe să se alinieze în totalitate Cuvântului, atunci ei pot cere şi aştepta cu încredere “vremurile de înviorare” făgăduite.
Filed under: Adevărata Biserică, Biserica în case
