De mai multe ori am simţit îndemnul din partea Domnului să postez materiale legate de revenirea Sa pentru a-Şi lua acasă Mireasa. Probabil că – aşa cum afirma şi D. Wilkerson – unul dintre cele mai mari semne ale apostaziei vremurilor din urmă este lepădarea “nădejdii binecuvântate” a venirii Domnului pentru Biserica Sa. Materialismul lumii acesteia a acaparat încetul cu încetul o mare parte a celor care odinioară au fost creştini dedicaţi şi chiar lucrători în via Domnului. Cuprinşi de confortul pe care înainte nici nu l-ar fi visat, creştinii au căzut într-un somn adânc, în mijlocul căruia însă glasul Duhului Sfânt face o ultimă strigare: “Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!”
Motivul principal al trezirii individuale este legat tocmai de faptul cert că Domnul este aproape: “Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.” (Rom. 13:11)
Cred că greşeala cea mai mare care se face atunci când se vorbeşte de Răpire nu este legată de timpul acesteia (înainte sau după “necazul lui Iacov”), ci de liniştea falsă pe care mulţi o au gândindu-se că vor fi luaţi cu siguranţă. Scripturile însă ne învaţă să căutăm sfinţirea “fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu”, prin urmare cei care nu o trăiesc nu pot nădăjdui să fie cu Domnul la venirea Sa. El Însuşi ne-a avertizat că trebuie să ne rugăm ca să avem putere “să scăpăm de aceste lucruri şi să stăm în picioare înaintea Fiului omului” (Lc. 21:36).
Apostolul Petru vorbeşte despre evenimentele finale avertizând că acestea vor începe cu judecata Casei lui Dumnezeu: “Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu”. Cum va începe Dumnezeu să-Şi judece casa? Răspunsul se găseşte tot în cuvintele Domnului: “unul va fi luat, iar altul ca fi lăsat”. Dumnezeu Îşi va judeca propria Casă lăsând pe mulţi pe pământ, pe toţi cei care au râs de cei ce se sfinţeau şi au crezut că El îi va primi oricum. Avertizarea devine şi mai serioasă citind mai departe: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu…”
Am fost învăţaţi că, odată ce am primit mântuirea, putem trăi oricum, căci nu mai avem cum o pierde, iar la venirea Sa sigur vom fi luaţi. Învăţătura sănătoasă a Cuvântului este însă cu totul diferită, iar fiecare ar trebui să-şi pună întrebarea: Voi fi luat? Dacă azi va veni Domnul, voi merge cu El? Trăiesc în sfinţenie, ca să-L pot vedea pe Domnul “aşa cum este” la venirea Sa?
Un ultim Cuvânt: El vine să ia o singură Biserică! Dacă la început a fost o singură Biserică creştină primară, la fel stau lucrurile şi la sfârşit. Scripturile nu recunosc niciun cult, nicio denominaţie, nicio religie, ci doar o Mireasă sfântă ce poartă un nume simplu – Biserica Sa!
Această Biserică unică se poate deosebi uşor, căci ea este: “fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efes. 5:27). Pe aceasta o va înfăţişa El înaintea Tatălui, iar noi trebuie să fim parte a ei. Eşti tu la adăpost în interiorul singurei “corăbii” salvatoare? Vei fi luat, sau lăsat în urmă?
Filed under: Trezire
