Ce mare bucurie când un suflet ce a fost rob al păcatului intră pe poarta pocăinţei! Mare bucurie este printre îngerii lui Dumnezeu când un păcătos se pocăieşte, dar şi mai mare atunci când ajunge în casa Tatălui. Între cele două puncte însă este o cale de parcurs, un drum de mers. Nu-i nici uşor, nici lin, de multe ori e presărat cu spini… Dar călătoria trebuie făcută, calea trebuie străbătută, iar cel ce a început să păşească pe ea ar fi bine să nu uite că mai mult face sfârşitul unui lucru decât începutul lui.
Îndemnul Scripturii rămâne neschimbat după aproape două mii de ani, iar cei ce sunt ucenici sunt chemaţi să pribegească prin lumea aceasta pentru un timp, având însă ochii aţintiţi spre destinaţia finală. Suntem chemaţi să “ne ducem mântuirea până la capăt cu frică şi cutremur” (Fil. 2:12) Alergarea poate a fost mai lungă pentru unii, dar pentru toţi cu siguranţă se apropie linia de sosire: întâlnirea cu El. E vremea pentru sprint, de a ne preda cu totul Lui şi cauzei Sale în lumea aceasta.
Un mesaj despre calea sfântă şi mersul pe ea…
Filed under: Trezire
