Unul dintre semnele cele mai relevante care indică vremea dinaintea venirii Domnului este “apostazia” – lepădarea de credinţă. Se înţelege că nu pot lepăda credinţa decât cei care au avut-o odată în viaţă, iar texte precum cele din 2Tes. 2:3 şi 1Tim. 4:1 fac o trimitere clară la aceasta.
Metoda prin care apostazia devine generalizată cronic în vremurile de pe urmă este descrisă foarte clar în 2Tim. 4:3-4 : “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.”
Pe scurt, conducători spirituali aleşi de oameni caută să facă pe placul acestora, predică numai “lucruri plăcute la auz”, căutând acceptare generală şi o sursă solidă de “câştig mârşav”. Practic, are loc o repetare a stării poporului Domnului de pe vremea lui Ieremia: “Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri.” (Ier. 5:31) Întrebarea Domnului rămâne însă aceeaşi, iar fiecare trebuie să-i dea un răspuns: “Dar ce veţi face la urmă?”
Filed under: Trezire
