După 70 de ani de robie, cetatea Ierusalimului zăcea în ruină. Zidurile dărâmate nu făceau altceva decât să reflecte dezolarea din inimile fiilor robiei, care se întorseseră de ceva timp din Babilon în țara sfântă. Întors în țară sub călăuzirea Duhului Sfânt, Neemia cheamă poporul la o lucrare de mare amploare – rezidirea zidurilor cetății.
Pentru cei aflați în Ierusalim în acea vreme, zidul simboliza două lucruri: despărțire față de popoarele străine care invadaseră țara și apărare în fața amenințărilor acestora. Peste veacuri, Cuvântul lui Dumnezeu a rămas viu și ne vorbește și nouă, cei peste care a venit sfârșitul vremurilor. Și noi avem de zidit un zid – un zid de apărare în fața amenințărilor celui rău, dar și un zid de demarcare față de sistemul păcătos numit generic ”lume”.
Lucrarea este grea, dar Domnul Însuși zidește alături de noi, împlinind Cuvântul Său: ”Eu voi zidi Biserica Mea!” Cu toată dificultatea lucrării, Biserica lui Dumnezeu se zidește astăzi prin ceea ce dă fiecare încheietură, fiecare mădular.
Trebuie să zidim în dreptul caselor noastre, să ne delimităm față de orice lucru păcătos și față de orice obicei lumesc! Trebuie să restaurăm ce a fost dărmat în viețile noastre atât de multă vreme! Oricât de mare ar fi efortul de reconstrucție, dacă vrem să vedem o adevărată trezire în popor, atunci trebuie să înălțăm un zid de apărare, răspunzând chemării lui Dumnezeu:”Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!” (Ez. 22:30)
Filed under: Trezire
