Privind în ansamblu ultima carte a Vechiului Testament ne este pus înainte un șir de întrebări retorice adresate de către Dumnezeu poporului Său de atunci:
”Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine?” (Mal. 1:6)
”Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare?… Vă va primi El cu bunăvoinţă când mâinile voastre fac astfel de lucruri?” (Mal. 1:8-9)
”N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, dar, suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri?”(Mal. 2:10)
„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor.
Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El?” (Mal. 3:1-2)
Indiscutabil, Cuvântul lui Dumnezeu, în totalitatea sa, este viu și rămâne în veci. De aceea, aceste rânduri ale profetului Maleahi au o aplicație peste veacuri și pentru poporul lui Dumnezeu de acum. El să ne cerceteze inimile în profunzime și să-Și pregătească poporul pentru ziua aceea mare a arătării slavei Sale!
Filed under: Un glas în pustie
