După trei ani și jumătate de slujire publică în mijlocul poporului ales, Domnul Și-a îndreptat fața hotărât spre Ierusalim pentru a împlini scopul întrupării Sale pe pământ – acela de a-Și da viața ca preț de răscumpărare pentru omenire.
Evenimentul intrării Regelui în cetatea sfântă s-a produs la ceasul hotărât de Dumnezeu Tatăl pentru aceasta și despre care fusese scris cu aproape șase secole în urmă de către profetul Daniel. Nimic n-a fost întâmplător, nimic la îndemâna hazardului – prezentarea Sa ca Împărat a avut loc la exact 483 de ani de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului (a celor 69 de săptămâni de câte 7 ani ce fuseseră prorocite). Timpul, locul și felul în care Domnul urma să se arate lui Israel ca urmaș la tronul lui David au fost bine determinate cu mult timp înainte, iar ziua aceea le-a adus împlinirea cu exactitate.
O serie de evenimente uimitoare au avut loc atunci când Mielul lui Dumnezeu a intrat în Ierusalim în ziua a zecea a lunii întâi, urmând a fi ținut până în a 14-a zi, când avea să fie jertfit pentru păcatele întregii lumi:
- Mulțimile au strigat “Osana!”, cerând să fie “mântuite acum”. Din păcate, conceptul lor despre mântuire cuprindea doar eliberarea de circumstanțele adverse ale vieții (robia romană, în cazul lor), în timp ce pentru Domnul lucrul cel mai important a fost și va rămâne până la capăt eliberarea oamenilor din sclavia păcatelor ce-i stăpânesc.
- Intrat “deodată” în Casa Tatălui Său, Fiul lui Dumnezeu Își împlinește datoria tradițională de a scoate afară aluatul – din nou alungă tâlharii din Templu ce făceau negoț cu lucrurile sfinte și vedeau evlavia ca pe o sursă de câștig. Din păcate, până astăzi acest obicei continuă în multe locuri ce se consideră drept case ale Domnului, dar care nu sunt altceva decât surse de profit pentru mulți tâlhari religioși ai vremurilor de pe urmă…
- Deși aflat cu câteva zile doar în fața morții, Domnul onorează credința unor orbi și șchiopi dându-le vindecare, în “al doisprezecelea ceas”. Măcar că fariseii și preoții au putut vedea minunile petrecându-se sub ochii lor, împietrirea lor i-a făcut să-și piardă uzul rațiunii (ce i-ar fi condus, în mod logic, la concluzia că Mesia era în mijlocul lor). Din această cauză au ajuns să se umple de mânie și, în cele din urmă, să se sfătuiască pentru a-L ucide. Câtă împietrire există și astăzi între creștinii care, măcar că văd pe Dumnezeu făcând minuni în viețile multora, preferă să rămână în starea lor rea și să hulească astfel lucrarea Duhului Sfânt, făcându-se dușmani ai Evangheliei (chiar dacă în continuare ei cred că-I slujesc lui Dumnezeu și păstrează dreapta doctrină)…
- Vremea cercetării Ierusalimului s-a sfârșit în acea zi, după ani de îndurare și de miracole nemaivăzute. Nu a mai rămas decât un plâns marcat de o tristețe profundă pentru cei ce au lăsat să treacă această vreme pe lângă ei. Pentru fiecare om în viață există un număr limitat de zile ce constituie vremea cercetării sale. Dacă ei aleg să nu se pocăiască, atunci nu mai rămâne decât o așteptare tristă a zilei de judecată și un plâns amar văzându-i pe cei ce se pierd în jurul nostru…
- În cele din urmă, ziua prezentării Domnului ca Rege anunță acea măreață zi când El se va coborî în toată slava pe Multele Măslinilor ca Împărat al întregului pământ. Va fi o zi de groază și de uimire pentru cei ce L-au respins, dar plină de slavă pentru toți cei ce-L iubesc și-L așteaptă cu dor. Cu șapte ani înainte de aceasta El vine pentru a-Și lua acasă Biserica – Mireasa Lui – din fața ceasului de judecată ce va veni peste “locuitorii pământului”. Cei ce-L iubesc se bucură în nădejdea slavei, iar rugăciunea lor este: “Amin! Vino, Doamne Isuse!”
Un mesaj despre intrarea Domnului în Ierusalim și felul în care ar trebui să fim găsiți la a doua Sa venire, ce se apropie tot mai mult…
Filed under: Trezire
